Am creat acest blog în urma cu ceva timp, dar până acum nu am postat nimic, poate pentru că mi-a fost greu să mă decid asupra unui subiect pe care să îl pot dezbate ca un început pentru “cariera” mea de blogger. Dar, cum toate au un început, am găsit în sfărșit momentul potrivit pentru primul meu blog post. Pe această cale, prin paragrafele următoare am ocazia sa îmi exprim nenumăratele nemulţumiri în legătură cu ce se întâmplă in România în momentul de faţă. De ce tocmai acum? Acest prim blog post va fi modul meu de participare la prostestul virtual “Low Tolerance For Stupid Bullshit”, desfasurat pe Facebook. Pe această cale vă invit pe toţi cei nemulţumiţi de sistemul politic din România sa participaţi, protestul desfășurându-se online. Sperăm să reușim să tragem un semnal de alarmă in acest mod.
Majoritatea celor care mă cunosc nu prea mă știu ca “political junkie”, tocmai pentru faptul că nu sunt mulţi cei care se arată interesaţi de ceea ce se intamplă in conducerea ţării, cu toate ca peste tot în jurul nostru auzim vorbindu-se de “criză”, reduceri de personal, salarii din care nu se poate trăi ș.a.m.d. Puţinele tentative de a cere o părere s-au sfârșit cu priviri lungi, insoţite de un “...ok...” sau “de ce mi-ar păsa?”, “politica este o prostie și habar n-am despre ce este vorba”. De acord, politica este o prostie, dar ceea ce se întâmplă ne afectează pe toţi într-un fel sau altul. Iar ei, cei care își bat joc de noi cu cele mai tâmpite legi si măsuri și ne râd în nas în timp ce puţinii care își dau seama de ce se întâmplă in jurul lor îi privesc neputincioși. Restul se complac în continuare în starea asta de “mi se rupe”. Aici nu vorbesc de cei care sunt încă la liceu, dar e trist să vezi un om la 20 de ani care se uită perplex la tine când aduci vorba de ce am putea face noi, ca popor, pentru a scăpa din groapa asta în care ne-au aruncat “iubiţii” noștri conducători.
Cel mai trist a fost marele (care nu s-a dovedit a fi așa mare până la urmă) protest de acum o lună, când s-a anunţat cu surle și trâmbiţe că 100.000 de oameni vor ieși în stradă. Nu am putut participa din cauza unor probleme de sănătate, dar am deschis și eu televizorul, de curiozitate să văd cum arată un grup de 100.000 de oameni supăraţi protestând pe străzile Bucureștiului. Nu mare mi-a fost mirarea să vad că de fapt cei 100.000 au fost nu mai mulţi de să zicem 30.000, majoritatea trecuţi de a doua tinereţe. Trist. Foarte trist. Generaţia care ar trebui să ia viitorul ţării în propriile mâini în anii ce vor urma a stat acasă sau fiecare și-a văzut de ale lui. Cel mai trist a fost la sfârșit, când s-a anunţat că moţiunea a picat și toată lumea a plecat spre casă cu capul plecat. Și cam ăsta a fost marele protest al românilor, care s-a dus ca și cum nu ar fi fost. De ce nu putem face si noi ca francezii? Ei pentru cea mai mică nemulţumire ies în stradă cu toţii, indiferent de vârstă si locul de muncă, indiferent dacă legea respectivă îi afecteaza în mod direct sau nu. Și uite așa își ating ţelul si împiedică aprobarea unor legi care nu fac decât să îngreuneze viaţa tuturor. Noi în schimb, prin nepăsarea noastră facem ca puţinele proteste care au loc la noi în ţară să nu aibă niciun impact asupra a ceea ce se întâmplă, atâta timp cât încă mai sunt atât de mulţi oameni care nu conștientizează situaţia în care suntem.
De ce sunt atât de revoltată? De ce ar trebui să fim cu toţii revoltaţi? Păi să luăm ca prim exemplu situaţia locurilor de muncă în momentul de faţă. Am pierdut deja șirul nenumăratelor reduceri de personal care s-au făcut în ultimele luni, însotite de explicaţia “este pentru binele economiei”. Serios? Si cum ar trebui sa funcţioneze o economie în care jumătate din populaţia ţării e formată din șomeri? S-au făcut reduceri până și în rândul pompierilor, ceea ce mi se pare aberant. Iar cei care au mai rămas în sectorul public muncesc pe un salariu mizer, în cele mai multe cazuri nu departe de indemnizaţia de șomaj. Ce motivaţie mai au oamenii aceia sa iși facă treaba cum trebuie? Iar stimaţii domni care lucrează în domeniul privat ar trebui să se gândească de două ori înainte să se bucure de măsurile luate (da, am auzit oameni care lucrează în domeniul privat spunând că sunt de acord cu măsurile luate), pentru că automat vor fi și ei trași in jos. Vânzarea bunurilor și serviciilor oferite va avea de suferit, din moment ce sunt din ce în ce mai multe familii care se află în situaţia de a nu le ajunge banii nici măcar pentru strictul necesar.
Și uite așa, economia în loc să iși revină, este in plin picaj. Iar cei care ar trebui să se ocupe cu remedierea ei iși bat joc de noi si ne asigură că fac tot ce e mai bine pentru noi și mai mult de atât, nu au ce să facă mai mult de atât. Intr-adevăr, nu avem bani pentru salarii și trebuie să ne împrumutăm de la FMI (probabil cea mai mare greseală care s-a făcut, dar nu voi intra acum în detalii de ce cred acest lucru), dar avem bani să facem săli de sport in sate uitate de lume (ale căror bieţi locuitori nici nu știu ce e aceea o sală de sport), ceasuri aurite amplasate în București, pomișori de mii de euro si lista continuă.
Un alt aspect care mă irită foarte tare este deja faimoasa lege a învăţământului, care este praf din atâtea puncte de vedere încat nu aș ști cu ce să încep. Mă gândesc că peste câţiva ani poate voi avea si eu copii, care inevitabil vor ajunge la vârsta la care vor merge la școală. Din dorinţa de a avea “cei mai bine pregătiţi elevi din Europa”, cei care au venit cu ideile din ce în ce mai neinspirate pentru legea învăţământului nu au reușit decât să scoată de pe băncile școlii niște oameni obosiţi și sictiriţi care au fost nevoiţi să asimileze o cantitate de informaţii peste capacitatea normală și din care 80% nu le vor folosi niciodată în viaţă... nici măcar pentru cultura generală. Nu o sa intru în comentarii despre noua lege care se tot plimbă de la Guvernul care iși asuma răspunderea la Curtea Constituţională care susţine că legea nu e constituţională, schimbările fiind oricum incerte din câte am citit si am auzit. Nimic de bine, oricum, dar deja nu mă mai miră nimic. Probabil voi reveni cu un post dedicat în întregime noii legi a învăţământului în cazul în care se întamplă nenorocirea de a fi adoptată.
Sănătatea nu se simte nici ea prea bine, medicii noștri emigrează, sătui fiind de salariile mizerabile pe care le primesc aici, după 6 ani de facultate și de spitalele care stau să se dărâme pe ei. Asta în cazul în care au noroc și își găsesc un loc de muncă, situaţia nefiind prea roz nici din punctul ăsta de vedere. Sună ironic, dar este adevărat si trebuie să o spun: Sănătatea este grav bolnavă și nu pare să se facă bine prea curând, în situaţia de faţă. Și nimeni nu face nimic în privinţa asta.
Ar mai fi multe de spus, dar sper că aceste câteva paragrafe să vă fi deschis ochii vouă, celor care citiţi și încă nu conștientizaţi că trebuie să luăm măsuri si să ne unim forţele pentru a face o schimbare. Trebuie să le arătăm că nu mai vrem să le îndurăm nedreptaţile, nu mai vrem să fim călcaţi în picioare, ci VREM să fim auziţi și să ni se facă dreptate.
